O poveste fără viitor...cam ăsta e titlul. Dacă mă întrebai in urmă cu un an ce părere am,probabil te-aş fi injurat. Eram convinsă că povestea noastră va dura o veşnicie...plus câtiva ani. Am fi putut fi „noi”...incă am fi putut alerga prin ploaie după ce beam multă apă...iar după să intrăm in cort să ne strângem în braţe de frig. Incă am fi putut pune muzică să invătăm să dansăm...să avem dansul nostru...melodia noastră...nostalgia noastră...bucuria noastră...până la urmă,iubirea noastră. M-ai fi putut învăţa să gătessc,să cânt la chitară...dar NU.
Mi-ai lăst cursurile de chitară suspendate pe undeva...iar eu incă mănânc mezeluri pe pâine. Cât vine vorba despre melodia noastră...incă îmi place...cu cortul nu mai merg...şi nici prin ploaie nu mai alerg,mi se pare că plânge,că îşi bate joc de suferinţa mea...probabil nu ştie că nu mai are cine ma lua in braţe după ce mă udă ea...
Momentan cam totul e fără rost,nu mai există „noi”, nu mai există iubire...pentru că tu ai îngropat totul. Te-am ajutat şi eu la sicriu,insă speram să il ingropăm cât mai târziu. Mi-am murdărit mâinile de noroi încercând să dau de el,să il fac să respire,să prindă viaţă...dar fiecare pumn de pământ pe care îl scoteam,tu îl aşezai cu atâta grijă înapoi de parcă ar fi fost porţelan...
Mi-ai lăst cursurile de chitară suspendate pe undeva...iar eu incă mănânc mezeluri pe pâine. Cât vine vorba despre melodia noastră...incă îmi place...cu cortul nu mai merg...şi nici prin ploaie nu mai alerg,mi se pare că plânge,că îşi bate joc de suferinţa mea...probabil nu ştie că nu mai are cine ma lua in braţe după ce mă udă ea...
Momentan cam totul e fără rost,nu mai există „noi”, nu mai există iubire...pentru că tu ai îngropat totul. Te-am ajutat şi eu la sicriu,insă speram să il ingropăm cât mai târziu. Mi-am murdărit mâinile de noroi încercând să dau de el,să il fac să respire,să prindă viaţă...dar fiecare pumn de pământ pe care îl scoteam,tu îl aşezai cu atâta grijă înapoi de parcă ar fi fost porţelan...
