M-am asezat pe aceiasi banca,tragand din tigara. Ma lasam purtata d ganduri vagi, in timp ce o anume nemultumire mi se instala in suflet. Impresia de necuprinsa izolare care ma copleseste acum, licarirea indiferentei, a neintelegerii,sau a mirarii pe care o citesc din cand in cand in ochii carora incerc sa ma confesez…imi depasesc puterile mintii.
E exact ca in orice actiune. Inceputul straluceste mai intai promitator,ai impresia ca indata orizontul ti se deschide necuprins,fara bariere. Dar apoi…incetul cu incetul…la fiecare gest,simti cutitul realitatii apasandu-te,la fiecare gest pe care-l faci inaintantezi printr-o injunghiere…si se intampla la fiecare gest pe care-l faci pentru realizarea promisiunilor inceputuli. Doar inceputul iti da senzatia nemasurata a zborului,a spatiului neingradit de nicio bariera.
Incep din nou sa imi manifest miscari repezi,urmate de clipe de liniste si apoi de izolare mintala. Respire sacadat la fiecare bataie usoara de vant,pentru ca nu mai esti aici sa ma incalzesti in brate…
Mi s’a terminat tigara,plec si o iau de la capat…