Iar sunt deprimată si nu am chef de nimic.

Ar trebui sa mă intalnesc cu tine…ti-am promis ca o sa vin si n-o sa intarzii. Îmi pare rău!

Plec grăbită spre barul de la 17 minute depărtare,în ritm alert. Mă aşteaptă masa mea,din colţ,veşnic liberă,cu vedere la un tomberon întotdeauna plin,parcă uitat de oamenii de la salubritate. Scaunul pe care trebuia sa mă aşez e acum murdar,asa ca îl schimb cu unul albastru. Într-un sfarşit mă aşez sub privirile curioase ale beţivilor. O rog pe chelnerita sa-mi dea un pahar de vin,stiind ca va greşi iar comanda si-mi va aduce bere,sau mai ştiu eu ce altceva. Surprinzător,îmi aduce ce i-am cerut. Beau jumătate si mă suni tu...ştiind ca e prea tarziu sa îmi cer iertare,îţi resping apelul. Doar ca în următorul minut primesc mesaj: “îmi pare rău ca te deranjez,trebuia sa ne intalnim.iti aminteşti?dar ştii cat te iubesc.te rog spune-mi unde pot sa te găsesc”.

Am rămas mirata...unde mi-e lumea imperfectă în care chelnerita încurcă mereu comanda,în care tipi la mine cand te las cu ochii în soare...în care beţivi de la masa alaturata încearcă sa plece acasa doar cand nu mai pot merge...unde mi-e lumea aia? Sunt deja la al 7-lea pahar si încă nu mi-a încurcat comanda.

Mă gandesc ca nu preţuiesc ceea ce am,asa ca decid sa îţi raspund la mesaj: “la barul de la periferie,cu 10 minute înainte de a se închide”. Mai beau 2 pahare si ma gandesc sa plec,insa picioarele nu sunt de acord,asa ca ma asez din nou pe scaun, puţin stanjenita de dezechilibrul meu. Mai cer un pahar – hotarata sa nu il termin pana vii tu,insa,din nu stiu ce motiv,l-am dat pe gat ca pe apa. Mai aveam o ora de asteptat,dar fara chef,te sun si te intreb nervoasa cat mai ai pana vii. Ca un sclav ma anunti ca ajungi imediat. Asta m-a enervat la culme asa ca m-am ridicat sa platesc. M-am dus la bar,insa fata imi spusese ca s-a oferit altcineva sa imi plateasca consumatia,dar nu-mi poate spune cine...am multumit si am iesit pe usa,sprijinindu-ma puternic de clanta frageda. Dau drumu’ la clanta,dar alunec pe scari ...cad. Incerc sa ma ridic,dar nu reusesc...cred ca am incercat de cel putin patru ori. Noroc ca ai ajuns si m-ai ajutat sa merg acasa...uneori nu stiu ce m-as face fara tine si fara iubirea ta.

A doua zi ma suni si iti resping...ma asteapta masa mea din colt,cu scaunul albastru...

Doar o seara...

Te-ai aşezat lângă mine. E bine. Îmi amintesc cum,cu o seară înainte ţi-am oferit apă,mi-ai oferit un sărut. Cum toată seara ai avut grijă de mine şi mi-ai ţinut o teorie despre cât de bine ar trebui să mă inţeleg cu fratele meu,cu familia. A fost un moment în care ai recunoscut că eşti misogin. Nu aş fi crezut.
Din momentul în care am ieşit pe uşa ta,am ştiut că totul a fost doar o amăgire. Un vis de o seară.
Când azi,de dimineaţa mi-ai bătut la uşă. Rămăsesei fără cafea. Te-am poftit în bucătărie unde mai erau nişte prieteni care au rămas,la fel ca tine,fără cafea după petrecerea de aseară. Mi-ai zis să mergem în sufragerie pentru că avem ceva de discutat. Păreai serios. M-ai sărutat când ai închis uşa. Eram fericită. Ţi-am ţinut cafeaua in timp ce tu ai aranjat patul. Nu am avut timp sa fac asta când m-am trezit. Au apărut prea devreme la uşa mea. Ne-am asezat. Ţi-am înapoiat cafeaua şi te-am pupat pe obraz. M-ai sarutat. Pentru moment am avut acel sentiment de „Ştiu că relaţia asta va dura ceva timp.”. M-am aşezat cu capul în poala ta. Te priveam de jos cum sorbeai din cafea. Începeam să mă îndragostesc. Mă jucam în părul tău şi iţi priveam ochii. Când te-ai uitat şi tu la mine am simţit ceva...nu ştiu...nesiguranţă. Mi-ai spus că trebuie să vorbim. M-am ridicat oarecum speriată.
-Da,spune.
-A fost o greşeală,aseară...
-Da,ştiu. Erai ameţit,eram ameţită. Ştiam că aşa se va întâmpla din clipa în care ţi-am părăsit casa,la sfârşitul...
-Petrecerii! Te-am privit. Erai dezamăgită.
-Mda...eram sigură!(începusem să am o oarecare superioritate,asta pe lângă nervi)
-Îmi pare rău...
-Pe dracu!
M-am ridicat,dar mi-ai prins mâna şi nu am mai putut pleca...cel puţin nu aşa grabită.
-Eşti ok?
După ce m-ai întrebat asta ,te-ai indreptat spre mine,spre faţa mea...şi m-ai sărutat părinteşte pe frunte. Mi-ai explicat de ce,din punctul tău de vedere,nu puteam fi împreuna. Abia atunci am realizat cât eşti de misogin. Cu toate acestea eram încă atrasă de tine. Te-am sărutat. Ţi-am spus că sunt ok şi te-am reinvitat în bucătărie...
Am intrat în discuţie cu prietenii noştri şi am început să râdem...fals.

Minciuna

Tu esti iubita mea di’ntai si cea din urma vreau sa fii. M’am nascut gandidu’ma la tine,desi ceilalti imi impuneau sa te urasc. Doar ca tu mereu ma ajutai,ma sprijineai si ma scoteai din orice bucluc. Ai avut intotdeauna mai multa grija de mine,decat oricine altcineva. Atunci cand nu mai stiam ce sa spun,cand eram pus intr’o incurcatura,tu mereu veneai grabita spre mine si ma luai de mana,ma ridicai la cer,ma preaslaveai si ma considerai,doar prin tine, mai puternic si mai superior decat ceilalti. Asa eram si in ochii mei,dar numai cu ajutorul tau!

Acuma te iubesc ca la inceput,poate chiar mai mult. Insa,stii cum e,orice relatie trebuie sa evolueze. Acuma nu pot sa traiesc fara tine,nu pot sa scot mai mult de doua vorbe fara sa te pomenesc si nici nu pot sa trec peste o fraza fara sa povestesc macar o parte din viata noastra interesanta.

Interesanta? Probabil ca da,avand in vedere ca tu nu’mi mai dai drumul. Eu te las...tu ma prinzi...tu ma alungi...eu te gasesc. Tu poate nu iti dai seama,dar sunt dependet de tine. Tu esti drogul meu cel mai puternic. Am inceput de mic,cu putin…am crescut,am evoluat,m’am transformat. M’ai schimbat mai mult decat mi’as fi imaginat vreodata.

Am evoluat scazand din calitate…multi spun ca daca te’as lasa sa pleci,sa nu te mai apropii de mine as fi o persoana mai de incredere. As putea fi o persoana demna de faptele mele...si poate nu as mai avea nevoie de tine cand ar trebui sa ma descurc singur. As fi independent!!!

Imi doresc asta,chiar este cea mai mare dorinta a mea...insa imi e asa de frica. Am incercat,crede’ma ca am incercat. Nu sunt genul de las care spune “nu pot” fara ca macar sa incerc. Tu ma cunosti atat de bine...tu stii ca mereu ma straduiesc sa ma descurc de unul singur...de asemenea stii ca niciodata nu reusesc...si ajung iar la tine.

As vrea sa luam o pauza,sa stiu exact care e viata mea si ce parte din viata aceasta iti apartine tie. Tu stii ca ma domini...si stii si ca iti place asa de mult sa faci asta. Tu ai impresia ca esti o virtute...dar esti cea mai vicioasa virtute pe care am putut’o intalni.

Acuma imi pare foarte rau ca trebuie sa iti spun asta,au fost clipe frumoase alaturi de tine,clipe pe care nu le’as uita niciodata,clipe in care ma simteam tot mai puternic,tot mai inaltator...insa acum realizez ca in acele clipe mi i’am pierdut pe cei mai dragi mie. Vina ta este in totalitate!!! Tu m’ai schimbat si m’ai transformat intr’un om de nimic in ochii celorlati si in ochii mei.

Ma privesc,imi privesc trecutul si ma rusinez. Cum am putut fi atat de naiv incat sa’ti incredintez prietenia mea? Le luam peste tot! Tu mereu ma dezamageai,mereu spuneai lucruri mult mai pomptoase decat in realitate!...doar ca eu,copil prost, niciodata nu am putut privi latura asta a ta. Mereu vreau sa caut ce e mai bun in orice lucru...dar deja la tine nu se mai poate. Acuma nici nu mai stiu daca ai vreun lucru bun sau daca ... daca ai avut vreodata. Ma gandesc ca,probabil, te iubeam doar pt cum ma faceai sa ma simt...nu pt ce erai.

Imi pare rau ca am fost prietenul tau timp de atatia ani si te’am slujit ca un sclav! Eram un nimic in fata ta,pt ca stiai ca oricand puteai gasi pe altcineva care sa iti faca jocul...care sa te iubeasca, sa te slujeasca si sa iti aduca jertfele prieteniei lui...asa cum am facut si eu.

Minciuna,minciuna...iubita nevinovatilor.

Încă o poveste…

Ea avea spatele gol,privirea înceţoşată,un zambet fals care curgea pe buze,pieptul acoperit cu mâna lui şi o parte din cerşeaf care îi acoperea picioarele.
El nu era in stare să ceară mai mult. Stătea cu mâna pe pieptul ei,îi spijunea capul şi era cuprins de un sentiment de împlinire totală.
Îi şoptea cuvinte reci,dar calde in acelaşi timp; importante,dar totuşi temătoare. Unul fără altul nu pot exista. Se urasc doar pentru că se iubesc atât de mult. Se ceartă,se despart,se bat doar de dragul vindecării rănilor si a împăcării.
Se ridică amândoi,el o îmbracă,fără a şti însă că e primul barbat din viaţa ei care a fost în stare să facă asta. O iubeşte atât de mult încât nu îşi poate desprinde ochii de pe corpul ei plin de imperfecţiuni,însă fără niciun defect,dupa părerea lui. Ea se lasă purtată de mâinile lui. Se mişcă lasciv,aproape obsen,iar lui îi place. Am putea să spune că face asta intenţionat,dar nu ar fi adevarat,ea pur si simplu se aruncă intr-o aură plutitoare de iubire.
Are încredere,ştie că nu îi va da drumul...insă el o scapă. O scapă in alte braţe,mai puternice,mai pline de viaţa,fără probleme. Apoi încearcă să o recapete. Reuşeşte,dar nu poate ierta. Nu îşi poate ierta propria greşeală,nu poate crede că nu a reuşit să îşi atingă scopul. Acela de a iubi fără margini,fără obstacole trupeşti sau fără vreun obiectiv până la urmă...
Ea e nemulţumită,nu vrea să analizeze nimic. Crede că mereu are dreptate,că niciodată nu a gresit. Însă ea a fost cea mai vinovată. Ea a refuzat să îşi ridice mâinile si să se prindă de ceva. Ea a refuzat să se ţina pe propriile picioare. In final...e vina ei.
Totul s-a terminat pentru că niciunul dintre ei nu a avut curajul să lupte. Să lupte cu propria persoană,cu propriile greseli,defecte si neliniştiri. Au refuzat să comunice. Au refuzat să se mai întâlnească vreodată...să se mai privească in ochii.
Totuţi,el a rămas pentru ea singurul bărbat care a fost in stare să o îmbrace...